Depinde foarte mult de situația concretă a casei.

Există câteva cazuri în care un sistem centralizat este în continuare posibil, fără o renovare majoră.

Dacă tubulatura a fost montată în avans, în faza de roșu sau gri, dar unitatea centrală și anemostatele nu au fost încă instalate, intervenția este minimă. Se decupează gips-cartonul în pozițiile anemostatelor, se montează anemostatele, se conectează unitatea centrală, și sistemul este funcțional.

Dacă este o construcție pe un singur nivel, locuibilă, cu un pod izolat sau care poate fi izolat, întreaga tubulatură poate fi montată în pod, iar singura intervenție în spațiul locuit este decuparea găurilor pentru anemostate, cu praf minim sau deloc.

Dacă urmează o renovare completă, pereți, tavane, instalații, tubulatura poate fi integrată în acest proces exact ca la o construcție nouă, pentru că spațiul este deschis și accesibil.

În toate celelalte cazuri, unde pereții și tavanele sunt finisate și nu există acces prin pod sau prin lucrări de renovare, un sistem centralizat real nu mai este posibil fără intervenții semnificative. Pentru aceste situații, există soluții descentralizate, despre care vorbim mai jos.

Depinde de cauza umidității.

Dacă umiditatea vine din interior, de la duș, gătit, uscarea hainelor, respirația din timpul nopții, ventilația rezolvă problema. Aerul umed este extras controlat înainte să se condenseze pe pereți, iar aerul proaspăt introdus reduce concentrația de vapori din casă.

Dacă umiditatea vine din infiltrații, igrasie ascensională din fundație, pereți reci din cauza punților termice, sau izolație insuficientă, ventilația ajută, dar nu rezolvă complet problema. Aerul mai uscat circulat prin cameră reduce condensul vizibil, dar sursa de umiditate, infiltrația sau puntea termică, rămâne activă.

În aceste cazuri, ordinea corectă este: mai întâi se identifică și se tratează sursa structurală a umidității, izolație, hidroizolație, reparații, și abia apoi se montează ventilația pentru a gestiona umiditatea generată de locuit. Dacă se montează ventilația fără a rezolva sursa structurală, rezultatul este un sistem care lucrează constant împotriva unei probleme pe care nu o poate elimina, cu pierderi de energie suplimentare.

Pentru a stabili cauza, cel mai simplu este să observi unde apare umiditatea sau mucegaiul. Pe geamuri și în jurul ferestrelor, de obicei umiditate internă. În colțuri de perete exterior, la bază, sau în zone fără mobilier care lasă peretele să respire, mai probabil cauză structurală.

Există două tipuri principale de unități compacte, și diferența dintre ele este importantă.

Primul tip este unitatea descentralizată cu recuperare de căldură pe bază de ceramică. Este, în esență, un tub montat în perete, cu diametrul de 110, 125, 150 sau 160 mm, având la un capăt un filtru și un ventilator, iar la celălalt o grilă exterioară. În interior se află un miez ceramic. Unitatea funcționează ciclic: aproximativ un minut extrage aer din cameră, timp în care miezul ceramic se încălzește cu căldura aerului evacuat, apoi, pentru încă un minut, inversează sensul și introduce aer proaspăt, care trece prin miezul ceramic și se preîncălzește parțial.

Eficiența reală a acestui tip de unitate este semnificativ mai mică decât eficiența declarată pe hârtie. Recomandăm acest tip de unitate doar ca ultimă opțiune, atunci când niciun alt sistem nu mai este posibil.

Al doilea tip, mult mai util în multe situații, este unitatea de extracție mecanică automatizată, precum modelele Duco Reno sau Duco Silent. Acestea nu funcționează ciclic, ci extrag aer constant, cu un debit care se ajustează automat în funcție de nivelul de umiditate sau de CO₂ din încăpere. Se montează de obicei în bucătărie și baie, exact în zonele unde se generează cea mai multă umiditate, și funcționează independent de restul casei.

Vezi aici sistemele de ventilație DUCO. [link]

Aceste unități de extracție nu recuperează căldură în sensul clasic, dar oferă un control real și automatizat al calității aerului în zonele critice, fără intervenții majore în structura casei.

Montajul depinde de tipul de unitate, dar în ambele cazuri intervenția este localizată și de scurtă durată.

Pentru unitatea descentralizată cu miez ceramic, se carotează peretele exterior, de obicei un perete de cărămidă sau BCA, cu diametrul corespunzător tubului. Aceasta produce praf și zgomot pe durata găuririi, de obicei una sau două ore, după care unitatea se introduce în gaură, se etanșează la exterior și interior, și se conectează la alimentarea electrică.

Pentru unitățile de extracție mecanică, montajul este similar unei instalări de hotă sau ventilator de baie. Se realizează o gaură mai mică pentru tubulatura de evacuare, care iese de obicei prin peretele exterior sau prin canalul de ventilație existent al băii sau bucătăriei, și se montează unitatea pe perete sau în tavan.

În ambele cazuri, lucrarea se desfășoară într-o singură zonă, nu afectează restul casei, și se finalizează de regulă în aceeași zi. Praful generat este local, la punctul de găurire, și se poate proteja zona din timp cu folie.

Răspunsul depinde de ce problemă vrei să rezolvi, nu există o variantă universal mai bună.

Dacă scopul este aer proaspăt general în camerele de zi și dormitoare, fără o problemă specifică de umiditate, unitățile descentralizate cu recuperare de căldură pot fi montate câte una pe cameră. Așa cum am menționat, eficiența lor reală este modestă, și recomandăm această variantă doar când nu există altă opțiune.

Dacă problema principală este umiditatea din bucătărie și baie, mucegai, condens, miros, soluția mai eficientă este o unitate de extracție mecanică automatizată în fiecare dintre aceste încăperi. Acestea rezolvă exact problema care apare cel mai des la casele finisate, și o rezolvă bine, fără pretenția de a recupera căldură.

În multe cazuri, combinația cea mai sensibilă este: extracție mecanică automatizată în bucătărie și baie, pentru a controla umiditatea la sursă, și, dacă bugetul permite, unități descentralizate cu recuperare în dormitoare și living, pentru aer proaspăt suplimentar.

Decizia finală depinde de care încăperi au probleme reale acum și de bugetul disponibil. Pentru o recomandare concretă, e nevoie de o discuție despre situația specifică a casei.

Cele mai frecvente riscuri sunt legate de etanșare și de poziționare, nu de unitatea în sine.

Dacă gaura din peretele exterior nu este etanșată corect, în special la trecerea prin zona de izolație, poate apărea condens local sau o punte termică, ceea ce duce în timp la umiditate exact în jurul unității montate, opusul rezultatului dorit. Etanșarea corectă, cu materiale adecvate pentru exterior, elimină acest risc.

Poziționarea unității contează și pentru zgomot. O unitate montată prea apropiat de un pat sau de o canapea poate fi percepută ca deranjantă, chiar dacă nivelul de zgomot este declarat ca fiind redus. Alegerea poziției ține cont de mobilier și de modul în care este folosită camera.

Pentru unitățile de extracție mecanică din baie sau bucătărie, riscul principal este o tubulatură de evacuare prea lungă sau cu prea multe coturi, care reduce eficiența extracției. Traseul de evacuare trebuie să fie cât mai scurt și cât mai direct posibil.

În general, aceste riscuri sunt ușor de evitat printr-un montaj corect, iar atunci când apar probleme, ele apar din montaj, nu din alegerea tipului de unitate.