Nu. Faza de gri este, de fapt, ultima fază în care un sistem centralizat se mai poate monta fără compromisuri majore.

Pereții sunt ridicați, tencuiala poate fi deja aplicată, instalațiile electrice și sanitare sunt trase. Tubulatura de ventilație trebuie să își găsească locul printre ce există deja, ceea ce înseamnă trasee mai lungi sau ocolișuri în jurul instalațiilor deja montate, și, în unele zone, o spargere minimă a tencuielii pentru a trece conductele.

Aceste intervenții sunt rezolvabile pentru că muncitorii sunt încă pe șantier și lucrările de finisaje interioare urmează abia acum. Orice zonă de perete spartă pentru trecerea unei conducte se reface și se vopsește în cadrul lucrărilor de finisaj care vin după, fără a lăsa urme vizibile.

Diferența esențială față de faza de roșu este că aici nu mai există libertate completă de traseu, tubulatura trebuie să se adapteze la ce este deja construit. Dar comparativ cu o casă deja finisată și locuită, unde orice intervenție înseamnă demolare și refacere completă, faza de gri este încă o fereastră reală de oportunitate.

Răspunsul corect, în marea majoritate a cazurilor, este sistemul centralizat, chiar dacă la faza de gri implică unele intervenții suplimentare.

Un sistem centralizat oferă recuperare de căldură superioară, control precis al debitelor în fiecare cameră și o singură unitate de întreținut. La faza de gri, montarea lui poate însemna trasee printre instalațiile existente, ocolișuri și mici intervenții în tencuială. Aceste intervenții se repară în cadrul lucrărilor de finisaj care urmează și nu lasă urme vizibile.

Un sistem descentralizat este mai simplu de montat acum, pentru că nu necesită tubulatură, dar are eficiență mai redusă, control mai limitat al echilibrului între camere și zgomot propriu pentru fiecare unitate.

Diferența este una pe care o trăiești în fiecare zi, ani la rând: câteva zile suplimentare de lucru și câteva reparații minore acum, față de un sistem cu eficiență redusă pentru toată durata de viață a casei. Din acest motiv, la faza de gri merită aproape întotdeauna efortul de a face un sistem centralizat să funcționeze, chiar cu mici compromisuri la montaj, decât să se aleagă din start o soluție inferioară definitiv.

Sistemul descentralizat rămâne justificat doar atunci când traseele pentru tubulatură nu mai există fizic, de exemplu dacă tavanele false sunt deja montate și finisate.

La faza de gri, traseele tubulaturii trebuie să se adapteze la ce este deja construit, dar tot mai există opțiuni viabile.

Tavanul fals, dacă nu este încă montat, rămâne cea mai bună variantă: tubulatura trece pe sub planșeu, prin spațiul rezervat pentru tavanul fals, exact ca la faza de roșu, doar că acum traseele trebuie să evite instalațiile electrice și sanitare deja fixate.

Dacă tubulatura trebuie să treacă prin pereți deja ridicați și tencuiți, se taie un canal îngust în tencuială pe traseul necesar, se montează conducta, iar canalul se reface și se vopsește în cadrul finisajelor. Aceasta este o intervenție minoră, similară cu trasarea unui cablu electric suplimentar.

Dacă în casă există ghene tehnice, dulapuri încastrate sau spații deasupra ușilor, acestea pot fi folosite pentru a ascunde porțiuni din traseu, reducând numărul de intervenții în pereți.

În toate aceste variante, principiul rămâne același: cu cât intervenția se face mai devreme, cât timp lucrările de finisaj sunt încă în curs, cu atât reparațiile necesare se integrează natural în procesul de lucru și nu lasă urme vizibile la final.

Componentele sistemului în sine, unitatea centrală, tubulatura, distribuitoarele, anemostatele, costă la fel indiferent de fază.

Diferența apare la manoperă. La faza de gri, montajul tubulaturii necesită mai mult timp pentru că traseele trebuie adaptate la instalațiile existente, sunt necesare ocolișuri, și apar intervenții suplimentare în tencuială care trebuie reparate. Toate acestea înseamnă ore de lucru suplimentare față de faza de roșu, unde tubulatura se montează liber, fără obstacole.

Diferența exactă depinde foarte mult de situația concretă: cât de aglomerată este zona tehnică cu alte instalații, câte treceri prin pereți tencuiți sunt necesare, și cât de mult din traseu poate folosi tavanul fals neterminat. Din acest motiv, costul real la faza de gri se stabilește doar pe baza unei vizite la fața locului.

Dacă achiziționezi sistemul de la noi și proiectul tehnic este realizat de echipa noastră, fie noi, fie un partener autorizat din rețeaua noastră, mergem la fața locului, evaluăm traseele posibile și stabilim exact ce intervenții sunt necesare și care este costul total.

Durata montajului la faza de gri este mai mare decât la roșu, exact din cauza intervențiilor suplimentare: tăierea și refacerea porțiunilor de tencuială pe unde trece tubulatura, ocolirea instalațiilor existente, și eventuale adaptări locale ale traseului.

Cât de mult se prelungește depinde de câte astfel de intervenții sunt necesare, ceea ce rezultă din evaluarea la fața locului.

Din punct de vedere al disconfortului, lucrările de la faza de gri se suprapun natural cu alte lucrări de șantier care produc praf și zgomot, tăieri, găuriri, reparații de tencuială. Pentru că aceste etape sunt deja parte din procesul normal de finalizare a casei, montajul ventilației nu introduce un tip nou de disconfort, ci se integrează în activitatea care are loc oricum pe șantier în această perioadă.

La faza de gri, acest risc este minim, pentru că lucrările de finisaj, tencuială, vopsit, eventual tavan fals, urmează abia după montajul tubulaturii, nu sunt deja terminate.

Practic, ordinea firească este următoarea: tubulatura se montează acum, prin tavanul fals neterminat sau prin canale tăiate în tencuiala existentă, iar finisajele care vin după acoperă și integrează totul, ca și cum traseul ar fi fost prevăzut din start. Canalele din pereți se reface și se vopsesc, tavanul fals se montează peste tubulatură.

Din acest motiv, la faza de gri nu se pune problema unor porțiuni de tubulatură rămase vizibile, pentru că montajul se face înainte ca aspectul final al pereților și tavanelor să fie definitivat. Aceasta este, de fapt, una dintre diferențele importante față de o casă deja finisată, unde finisajele sunt deja gata și orice traseu nou ar rămâne vizibil sau ar necesita refacerea lor.

Da. Aerul condiționat și sistemul de ventilație cu recuperare de căldură sunt instalații separate, cu roluri diferite: climatizarea reglează temperatura, ventilația aduce aer proaspăt și îl recuperează termic, și pot funcționa în paralel fără să interfereze.

La faza de gri, dacă unitatea de climatizare este deja montată, traseele acesteia (electrice, freon, drenaj) sunt deja fixate. Tubulatura de ventilație trebuie pur și simplu să își găsească propriul traseu, evitând aceste instalații, la fel cum ar evita orice altă instalație existentă.

Mai mult, după cum am discutat și în alte articole, cele două sisteme se completează: climatizarea răcește sau încălzește rapid, ventilația asigură aer proaspăt continuu și filtrat. Integrarea lor în aceeași casă este standardul pentru un confort real, nu o suprapunere redundantă.

Dacă la un moment dat se dorește și o soluție de răcire sau încălzire integrată direct în sistemul de ventilație, prin baterie pe tubulatură, aceasta este o discuție separată care depinde de traseele disponibile și de tipul de unitate centrală ales.