La faza de roșu, există două variante principale.

Dacă peste nivelul locuit există un spațiu accesibil, cum ar fi un pod sau un alt nivel, tubulatura poate trece prin acel spațiu, iar planșeul de beton se carotează în pozițiile necesare pentru a distribui aerul către camerele de dedesubt.

Dacă tubulatura trebuie să rămână în interiorul nivelului locuit, traseele pot fi gândite astfel încât conductele să treacă pe sub centurile de beton, fără a le traversa, ocolind astfel necesitatea de a interveni asupra lor.

Carotarea centurii de beton se face exclusiv cu acordul inginerului structurist. Centura are rol structural, și orice intervenție asupra ei trebuie verificată și aprobată înainte de execuție.

Da, și de fapt faza de roșu este momentul potrivit pentru a face acest calcul dacă nu a fost făcut până acum.

La roșu, structura este definitivă, iar volumul real al fiecărei camere poate fi măsurat exact, fără aproximări. Pe baza acestor măsurători se calculează debitele de aer necesare pentru fiecare încăpere, în m³/h, și din aceste valori rezultă dimensionarea corectă a tubulaturii, a distribuitoarelor și a unității centrale.

Dacă a fost deja achiziționat un echipament pe baza unei estimări aproximative, calculul corect făcut acum poate confirma că alegerea este potrivită, sau poate arăta că este necesară o unitate cu o capacitate diferită. Cu cât acest calcul se face mai târziu, în fazele gri sau finisată, cu atât o eventuală corecție a echipamentului devine mai costisitoare și mai complicată.

La faza de roșu, sistemul centralizat este încă pe deplin fezabil, fără compromisuri, pentru că tubulatura se poate monta liber în tavanele false înainte de tencuială.

Un sistem centralizat distribuie aerul printr-o singură unitate și o rețea de tubulatură către toate camerele, cu recuperare de căldură pe întregul flux de aer. Eficiența recuperării este, de obicei, mai mare decât la sistemele descentralizate, pentru că unitatea centrală este dimensionată și calibrată pentru întreaga casă, iar tubulatura permite un control precis al debitelor în fiecare cameră.

Un sistem descentralizat folosește mai multe unități compacte, montate individual în pereți, fiecare deservind o singură cameră. Avantajul este montajul mai simplu, fără tubulatură. Dezavantajul este eficiența mai redusă a recuperării de căldură per unitate, controlul mai limitat al echilibrului între camere, și faptul că fiecare unitate are propriul punct de zgomot și mentenanță.

La faza de roșu, alegerea unui sistem descentralizat nu are justificare tehnică. Tubulatura se poate monta acum fără niciun compromis, iar acesta este exact momentul pentru care un sistem centralizat a fost conceput. Sistemele descentralizate își au rostul atunci când montarea tubulaturii nu mai este posibilă, de exemplu la o casă deja finisată, nu la roșu.

La faza de roșu, poziția unității centrale poate fi încă aleasă liber, ceea ce nu mai este posibil în fazele următoare.

Locația ideală este un spațiu tehnic dedicat, de obicei la nivelul superior al casei, cât mai central posibil față de rețeaua de tubulatură, pentru a reduce lungimea traseelor și pierderile de presiune. Poate fi un pod izolat termic, o cămară tehnică, sau un dulap construit special în acest scop.

Important: la faza de roșu se rezervă și se pregătește acest spațiu, dar unitatea centrală propriu-zisă nu se montează fizic acum. Montajul unității se face abia când casa este finalizată și fără praf de construcție, pentru a proteja filtrele și componentele interne. Ce se face la roșu este pregătirea spațiului, a racordurilor de tubulatură și a alimentării electrice, astfel încât unitatea să poată fi conectată rapid în faza finală.

Spațiul necesar variază în funcție de model, dar trebuie luate în calcul atât dimensiunile unității, cât și accesul lateral pentru mentenanță și schimbarea filtrelor. Dacă unitatea va fi amplasată într-o cămară sau un dulap construit special, dimensiunile acestuia trebuie stabilite acum, în funcție de unitatea aleasă.

Echilibrarea, numită și echilibrare hidraulică sau aeraulică, este procesul prin care se verifică și se reglează cantitatea de aer care intră și iese din fiecare cameră, astfel încât să corespundă exact valorilor calculate în proiect.

Fără echilibrare, aerul circulă pe calea celei mai mici rezistențe. Camerele cu trasee mai scurte sau mai directe primesc mai mult aer decât au nevoie, în timp ce camerele de la capătul rețelei primesc mai puțin. Rezultatul este un sistem care, din exterior, pare să funcționeze, dar care nu livrează aerul proaspăt acolo unde este nevoie și poate produce zgomot în zonele cu debit prea mare.

Echilibrarea se face cu instrumente de măsură profesionale, la finalul montajului, când sistemul este complet și funcțional. Se măsoară debitul real la fiecare anemostat și se reglează clapetele de pe distribuitoare până când valorile măsurate corespund cu cele din proiectul tehnic.

La faza de roșu, ceea ce contează este ca traseele de tubulatură să fie proiectate corect de la început, cu lungimi cât mai echilibrate între ramuri. Un traseu bine proiectat face echilibrarea finală simplă și rapidă. Un traseu improvizat poate face echilibrarea dificilă sau, în cazuri extreme, imposibilă fără modificări.

Toate componentele sistemului, tubulatura, distribuitoarele, racordurile, se montează la roșu, dar fiecare capăt și deschidere se sigilează cu capace de protecție imediat după montaj.

Aceste capace rămân pe loc pe toată durata șantierului, pe perioada tencuielilor, a finisajelor și a lucrărilor ulterioare. Se îndepărtează abia în faza finală, când șantierul este curat și fără praf, exact înainte de conectarea unității centrale și punerea în funcțiune.

În acest fel, sistemul este montat în structura casei la momentul potrivit, dar interiorul tubulaturii rămâne protejat de praf, moloz și particule de la lucrările care urmează.

Toate aceste instalații pot ajunge să se intersecteze, fie în zona tehnică de sub tavan, fie în interiorul pereților, indiferent dacă este intenționat sau nu.

Ordinea corectă de montaj se stabilește în funcție de diametrul conductelor: de la cel mai mare la cel mai mic. Tubulatura de ventilație are de obicei cele mai mari diametre dintre toate instalațiile, deci se montează prima. Instalațiile cu diametre mai mici, electrice, sanitare, se pot adapta și trece mai facil printre conductele de ventilație deja poziționate, decât invers.

Dacă ordinea este inversată și instalațiile mai fine sunt montate primele, tubulatura de ventilație poate ajunge să nu mai aibă loc pe traseul planificat, fiind nevoie de improvizații sau trasee mai lungi.

Economia depinde de mai mulți factori: volumul casei, calitatea izolației, eficiența recuperatorului și clima zonei, deci nu există o cifră universală valabilă pentru orice casă.

Principiul este simplu: fără recuperare de căldură, tot aerul proaspăt introdus în casă trebuie încălzit de la temperatura exterioară până la temperatura interioară, folosind sistemul de încălzire al casei. Cu un recuperator care recuperează 85-92% din căldura aerului evacuat, această energie nu se mai pierde, ci este transferată aerului proaspăt înainte ca acesta să intre în casă.

Cu cât casa este mai bine izolată și etanșă, cu atât proporția pe care o reprezintă ventilația în pierderile totale de energie este mai mare, deci cu atât recuperarea de căldură are un impact mai vizibil în factură. La o casă slab izolată, unde pierderile prin pereți și ferestre sunt mari, recuperarea de căldură este în continuare benefică, dar reprezintă o proporție mai mică din factura totală.

Dincolo de partea financiară, beneficiul constant, indiferent de tipul casei, este aerul proaspăt continuu, filtrat, fără curenți de aer rece și fără nevoia de a deschide ferestrele.

Pentru o estimare exactă pentru casa ta, trimite-ne planul și datele despre izolație, calculăm volumul și putem discuta la ce te poți aștepta.

Un sistem montat dar neechilibrat poate părea că funcționează, unitatea pornește, aerul circulă, dar nu livrează performanța pentru care a fost proiectat.

Camerele cu trasee mai scurte primesc mai mult aer decât necesarul calculat, ceea ce poate produce zgomot de fundal și curenți de aer perceptibili. Camerele de la capătul rețelei, de obicei dormitoarele, primesc mai puțin aer decât au nevoie, ceea ce înseamnă acumulare de CO₂ și umiditate, mai ales pe timpul nopții.

Pe lângă disconfort, un sistem neechilibrat poate crea și un dezechilibru de presiune în casă: dacă debitul de introducere și cel de evacuare nu sunt egale, clădirea poate intra în depresiune și trage aer nefiltrat prin neetanșeitățile structurii, sau în suprapresiune, ceea ce poate afecta funcționarea altor sisteme.

Din acest motiv, punerea în funcțiune trebuie să includă întotdeauna echilibrarea cu instrumente de măsură și un proces verbal cu valorile măsurate pentru fiecare anemostat. Acest document este dovada că sistemul funcționează conform proiectului, nu doar că este montat și pornit.